duminică, 20 mai 2007

Dragi tovarasi si pretini...v-a placut circuitul de Formula 3 din Bucuresti?


Cine si-ar fi imaginat vreodata orgoliul nemasurat al ex-dictatorului nostru "ranit" de pistele circuitului de formula 3 din fata Casei Poporului din acest week-end?
Probabil nimeni!!!Si daca si-ar fi imaginat, ar fi avut ce vedea: Lamborghini Murcielago GT, Lamborghini Gallardo GT3, Porsche 996 GT3 RS, Formula Renault 2000, un Logan (de la Cupa Dacia Logan Germania.
Regretele sunt prea putine, pentru ca la acest circuit, totul a fost la superlativ: bolizii au circulat cu "doar" 230km/ora,
au fost "doar" 70000 de spectatori, pretul biletelor au ocilat "doar" intre 70 de lei la tribuna „bronz“, 100 de lei la tribuna „argint“, 180 de lei la tribuna „aur“ si 250 de lei la tribuna „platina“. Cele mai scumpe au fost pentru sectorul VIP - 800 de euro.
Romania a fost reprezentata de doi piloti romani, Mihai Marinescu si Claudiu David, pentru a nu stirbi de tot impresiile ceausiste conform carora uitam de specificul national!!!

De la ...la Basescu!!!

La un curs de Tehnici mediatice de semestrul acesta, mi-amintesc ca discutam despre o "masinarie" care cu cateva decenii bune in urma(nu-mi amintes exact cate ) reusea sa faca ceea ce numim noi astazi un recensamant al populatiei. Calculele erau anevoioase, durau saptamani intregi, dar era un pas urias pentru "centralizarea" datelor.
Ma gandeam cum au evoluat lucrurile azi. Ieri, 19 mai 2007, votam in cadrul referendumului DA sau NU demiterii Presedintelui Romaniei, Traian Basescu si deja dupa cateva ore s-au facut primele estimari in privinta rezultatelor. SONDAJELE de opinie au o forta extraordinara de sintetiza; stim deja, in mai putin de 12 ore, ca Traian Basescu a ramas presedintele Romaniei.
Astazi, evolutia si tehnica ne uimesc prin capacitatile lor de a face lucruri la care odinoara nici nu visam!

in parc punct ro

Am dat din intamplare peste un articol care "extragea" esenta gandurilor mele. SE mai intampla ca doi oameni sa gandeasca la fel. Si asta nu e nicidecum plagiat. Articolul viza ce mai citesc romanii prin parcuri(daca mai citesc).
Cu cateva decenii in urma , cartea era la moda. Lumea statea in parc, linistita, cu o carte in mana si inspira lectura. Era un aer diafan...Dupa 1990, cand am fost invadati de ziare si reviste, cand a "explodat" presa scrisa din Romania, in parc lumea citea, desigur, ziare si reviste.
Astazi, lumea citeste in parc, in tramvaie, pe strada...Toti citim...Grabiti spre serviciu, spre scoala, alergand mereu, ne facem timp sa citim materiale publicitare. Vrei o masina noua, iti dam oferte de leasing, vrei o mobila noua, ai rate, vrei serviicii de impresariat...totul se gaseste pe strada!Spor la citit!
Evolutia este sesizabila...carti-ziare-fluturasi.

joi, 17 mai 2007

teapa lui tepes e electrica!!!

Tepele lui Tepes din manuaele de istorie din generala nu erau atat de inspaimantatoare pe cat credeam. Un roman a inventat teapa electrica pentru a se apara de raufacatori...


http://www.tvr.ro/articol.php?id=6642&c=67

De la tigara cu foi la tigara electronica...

Pentru 200 de dolari , uitam de celebrul trabuc, de tigara cu foi...intrucat a aparut tigara electronica, inventata de chinezi.
Aceasta ''tigara virtuala'' nu are aceeasi nocivitate comparativ cu tigarile clasice , functionand cu ajutorul unor minicartuse de nicotina(desi un cartus are de 15 ori mai multa nicotina decat tigara normala).
Tigara este deja comercializata in China, Israel, Turcia si Australia .

marți, 15 mai 2007




luni, 14 mai 2007

Reclame!!! Vechi sau noi, sunt nostime!



Automobile de ieri....sa vezi azi!!!


Masinile de epoca mi-au placut intotdeauna...fara pretentii de prost gust, fara culori tipatoare si soferi fitosi. Masinile de epoca sunt inocente, au un aer regesc, de finete si eleganta care te indeamna sa uiti caii fara numar si basii cu numere mari...
Ce vedeti in fotografia din dreapta nu e masina de epoca mutanta!!!
Masina de epoca? Sau model dacia? Sau amandoua?
Da, amandoua! Dacia masina de epoca: cea mai tare gaselnita custom de pana acum, omologata RAR...
Asadar, ne intoarcem incetul cu incetul la istorie..uitam ultimele modele de hammer si revenim cu o productie romaneasca "in tendinte".
O alta productie romaneasca interesanta e Trabantul Cabrio, realizat de un roman!



asemanari si deosebiri jurnalism-blogging

5 asemanari blogging-jurnalism

* ambele "activitati" confera autorului libertate de exprimare
* ambele presupun informare din diverse surse pentru cel ce scrie
* ambele informeaza publicurile tinta pe care le au
* exista o structurare a blogurilor in functie de continutul acestora(cultura, sport, muzica), structurare ce se gaseste si in cazul ziarelor de exemlu(a rubricilor acestora)
* ambele presupun "talentul" de a-ti placea sa scrii pentru a-i informa pe ceilalti



10 deosebiri blogging-jurnalism
*
feedback-ul este imediat in cazul blogului
* oricine poate scrie pe un blog/nu acelasi lucru il putem spune despre celelalte media(radio, tv, presa scrisa)
* daca nu iti place un blog, poti sa nu-l mai vizitezi/de la televizor, de exemplu, primim "pe banda" ceea ce vedem, putem selecta, dar mai putin eficient decat in cazul blogurilor
* blogging-ul este ieftin comparativ cu celelalte media de informare
* pentru a fi jurnalist, ai nevoie de pregatire in domeniu/blogger poate fi oricine
* pe blog, poti fi subiectiv, iti poti povesti intamplarile de zi cu zi/ in alte media nu ai reusi sa publici astfel de materiale
* audiovizualul are o autoritate care ii reglementeaza activitatea-CNA-ul/blogul nu are asa ceva
* blogging-ul are o istorie mult mai recnta decat celelalte media de informare
* blogging-ul este mult mai atractiv/interactiv decat un ziar de exemoplu...poti pune filmulete, trimitere spre alte site-uri care atrag publicul
* pe un blog ai acces imediat la informatii de ultima ora/ecoul e mai lent in cazul presei scrise

luni, 7 mai 2007

Sfaturi de ieri, valabile si azi...

Cautam remedii naturiste de ultima ora:masti cu hidrogel, geluri sofisticate care sa ascunda cele mai pretentioase cicatrici, lasere performante, operatii estetice care sa scoata din noi o alta persoana, cu alta infatisare. La moda e look-ul cat mai indraznet, schimbari cat mai vizibile...culoarea parului, a ochilor.
Putini sunt cei care stiu ca leacurile traditionale, pe care ni le recomanda bunica, sunt foarte eficiente, sanatoase si fara efecte secundare. Cateva dintre acestea:

1.Toate alimentele trebuie bine mestecate. Chiar si fructele ori legumele. Pentru ca sucul gastric sa poata lua din ele mineralele si vitaminele, ele trebuie bine zdrobite cu dintii. In cazurile de proasta mestecare, 90% din aceste substante se pierd.

2.Odihna la pat este cel mai bun medicament al multor boli, si in primul rand al celor provocate de oboseala, surmenaj, mici defecte ale inimii sau probleme nervoase. Sentimentul de liniste pe care-l da patul nu poate fi inlocuit de nici un medicament.

3.Laptele nu ingrasa. Cei ce vor sa slabeasca il pot consuma linistiti. Cel mai bun lapte contine 87% apa, 4% proteine, 4% grasime si 4% zahar.

4.O lingurita de argint intr-un pahar cu apa constituie cea mai rapida si eficienta metoda de a bea apa proaspata, fara bacterii. Miracol? Nici vorba! Argintul este un puternic dezinfectant.


5.Atentie la purgative! Intrebuintarea lor prelungita leneveste intestinele, astfel ca bolnavii de constipatie trebuie sa recurga la mijloace din ce in ce mai puternice. Solutia ideala: tarate, fructe, legume, miere, lapte batut, kefir si iaurt.


6.Cartofii rasi, aplicati pe hemoroizi, calmeaza durerea si ajuta resorbtia umflaturii.

7.Cataplasma cu cartofi fierti pastreaza caldura mai multa vreme si nu este prea umeda. Efectul ei asupra incheieturilor dureroase este foarte folositor.

8.Contra nevralgiilor: se fierb foi de varza in lapte pana cand fiertura se ingroasa. Daca se intinde pe regiunile dureroase, nevralgia dispare.

Job-uri la moda!!!

Azi nu mai e valabila zicala "Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti!". Asta deoarece oamenii sunt judecati dupa functia care precede numele, dupa notorietate. Mainile se strang mai des si zambetele sunt mai largi daca esti director la o companie internationala, o corporatie celebra.
Daca pana acum cativa ani era o concurenta acerba la Facultatile de Drept, la Medicina, astazi sa fii avocat sau doctor e ceva banal. Sunt alte profesii nou aparute, care odata imprimate pe o carte de vizita, fac din persoana respectiva o celebritate.
Daca vreti sa fiti in trend, pregatiti-va pentru job-uri ca:consultanti pentru timpul liber, lingvisti computationali, consultanti in vederea pensionarii, arheologi subacvatici. Suna ciudat, dar tendinta populatiei este de a apela la oameni foarte bine pregatiti din domenii cat mai ciudate, care tin, de obicei, de petrecerea timpului liber.
Remuneratia va fi pe masura, caci cui nu-i place sa aiba in apropiere o persoana "stie-tot", la dispozitia sa oricand?Nu fiti suspiciosi: persoanele pe care le veti angaja vor sti la fel de bine sa va invete sa inotati cu delfinii sau sa va maseze principalele grupe de muschi "stresati".
Ce meserii erau la moda in trecut?
Nu doar la moda, dar si banoase erau meseriile de ceasornicar, cizmar. Astazi, prea putini sunt cei care-si mai fac incaltaminte la comanda sau isi repara ceasurile .
O meserie cu o denumire ciudata , mestesugul ceaprazariei, presupune confectionarea chipiuri pentru militari, pentru uniformele elevilor, pentru CFR-isti, sepci pentru motociclisti.
Astazi, cu siguranta putini sunt cei intersati de confectionarea palariilor. PR-ul este la moda, de ce nu fim in trend?

miercuri, 2 mai 2007

De la papirus la cartea audio

Privim azi cartile ca pe  simple verigi ale unei  bibliografii "obligatorii" date la curs sau seminar. Nu le mai pretuim, nu le mai intelegem rostul, sunt prea scumpe ...nu doar vederii noastre, dar si buzunarului subtiat de placerile care nu au nimic in comun cu cultura. Sunt prea putini cei care cumpara carti pentru sine, pentru hrana propriului suflet si nu pentru colectii personale bune 
de aratat la prieteni  sau urmasi. Dovada vie a nepretuirii cartilor sunt targurile de carte, unde numarul de vizitatori
e de zeci de ori mai mic decat numarul cartilor cumparate. Pretul cartilor este doar un pretext! Marturie sta targul Kilipirim, de la sala Dalles(1-6 mai a.c.), unde sunt reduceri de 40/50% la carti...dar si aici bate vantul printre raioanele de carti.
Probabil de adevarata pretuire se bucura cartea la inceputurile sale, cand truda de a scrie pe papirus sau piei de animale dadea manuscriselor valoare inestimabila. Cartea antichităţii, în forma ei clasică, era scrisă pe piele de animale sau papirus şi avea forma de rulou sau de sul; se numea volumen (volumen, inis = înfăşurare, încolăcire, mişcare circulară). Banda de papirus era înfăşurată în jurul unui băţ de lemn, os, fildeş etc., care se numea şi ,,ombilic…. În Evul Mediu, s-au mai folosit rulourile de pergament şi hârtie, dar în cea mai mică măsură.
Astazi am uitat de biblioteci, librarii, papirus si altele...sunt carti la tot pasul, dar putini sunt ochii care tanjesc dupa mirosul unei carti noi, proaspete, rasfoite in graba pentru a o "gusta". La moda sunt cartile citite pe net sau de ce nu, C A R T E A    A U D I O . E mult mai comod sa stai in patul pufos si la cd player-ul de ultima generatie sa-i asculti pe Plesu, Cioran, Cartarescu...si cine poate spune ca nu suntem "cititi", culti,  in trend cu vremurile? Sunt site-uri cu oferte de carti audio, ofera si "mostre audio" din respectivele opere, au si cateva "carti" pe care le poti asculta gratis.
Dar placerea de  a citi o CARTE, de a-i simti paginile este departe de a fi gustata de cei indepartati de traditia adevaratei lecturi!!!

luni, 23 aprilie 2007

De ce tunsoarea noastra e mai batrana ca noi?!

Ne condamnam parintii pentru ca sunt demodati...bunicii pentru ca sunt depasiti de evenimente...fratii mai mari pentru ca nu stiu sa acopere acea celebra "generation gap".
Si totusi...din cap pana-n picioare suntem impotriva timpului...
Purtam pantofi cu bot rotund...ne credem trendy, dar se pare ca altii ne-au luat-o inainte.
Frizerul e demodat...cautam hairstylisti cu gusturi sofisticate, culori tipatoare si linii avangardiste.
Cu toate acestea, nu suntem la moda!!!Coafurile de azi au fost in voga si in anii '80...
Braided Updo - coafura aminteste de acele vremuri prin impletitura parului pe o parte , da un aer nebunatic, dar si cuminte in acelasi timp. Chiar daca pare sofisticata, coafura se realizeaza foarte usor!Ingrediente:doua cozi sunt unite intr-un coc la ureche!Se adauga imaginatie, fixativ sau ceara fixatoare. Se serveste in oras cu prietenii !
Retele de azi in bucataria hairstyle-ului sunt dintre cele mai diverse- de la suvite roz, mov, verzi aplicate unui par intins, lung, pana la bucle pronuntate, adaptatate blondelor, brunetelor, satenelor...

marți, 17 aprilie 2007

Un iasi de ieri ...altul de maine

Imi imaginez parca Iasiul de acum 30/40 de ani, cu iz de istorie, traditie, culoare a locului. Plimbari cu caleasca pe Lapusneanu, doamne cu umbrelute de soare insotite de domni cu baston si papion.
Copoul plin de studenti seriosi, sfiosi, fara cercel in nas si buric, laptop, Ipod, abonament la sala si X 5.
Mi-e dor de acel Iasi pe care nu am apucat sa-l cunosc...cu sali de lectura pline, cu locuri in care nu esti catalogat dupa masina din care ai coborat si pe care o descui cu mandrie din discoteca...mi-e dor de acel Iasi al culturii, unde a consfintit Mihai Viteazul unirea principatelor, unde a fost ales Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei.
Azi, Iasiul cauta orice prilej iasa din monotonie. Si nu doar prin umarul decibelilor din discoteci, dar mai ales prin "alinierea la standardele europene", cum spune dictonul nostru national.
Si daca nu se ridica prin imobiliare, arunci prin ce?
In cinci ani, un cartier rezidential va rupe din maretia Copoului. Ansamburi de vile, luxul este promis pe bani grei viitorilor proprietari. Copou Bellevue se va numi complexul rezidential de unde panorama orasului "se livreaza" in rate. Si alte zone ale Iasiului vor fi invadate in cel mai scurt timp de alte cariere de lux: Nicolina Tower, Dream Village , Green Park .
Si astfel, cu o vila in plus in fiecare zi, dispare Iasiul de odinioara .

luni, 19 martie 2007

Mi-amintesc cu drag de pantofii rosii de lac pe care ii purtam cu ciorapi lungi , albi si uniforma bleu marin de scolarita post revolutionara. Pantofii de atunci aveau obligatoriu un mic “accesoriu’’ atasat : o brosa din metal care dupa cateva purtari “se detasa “ definitiv. Astfel, pantofii rosii de lac deveneau mai sobri, mai eleganti. Si fiecare dimineata isi oglindea soarele in ei pana cand anii au trecut si n-a mai fost la moda sa ai pantofi de lac…fie ei si rosii.

Primavara lui 2007 sta sub semnul retro…se poarta pantofii de lac, iar rosul e culoarea de rezistenta a sezonului . Bunicile privesc cu jale balerinii de lac care sunt un “must have” . In combinatie cu pantaloni scurti, fuste, salopete, colanti, balerinul ofera oricarei tinute aerul strengaresc si totodata lejer care “fura” ochiul. Purtati balerini cu picatele, in special combinatiile alb-negru, alb-rosu , dar si cei stralucitori …cu tenta glamour.

De-ar fi stiut bunica tendintele lui 2007…

luni, 12 martie 2007

duminică, 11 martie 2007

marți, 6 martie 2007

De ce T R E N D ?

Stiu ca titlul va duce cu gandul la moda...si mai stiu ca sunteti satui de "trenzii" care fac legea in fashion, lifestyle, beauty, masini, mall-uri si karate purtate fara acte in regula... Incerc sa uit ca blogul e tema semestriala la Tehnici mediatice a subsemnatei de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Iasi.Asta pentru a nu fi condusa de scopul in sine si pentru a nu-l promova pe Machiavelli si al sau principiu ''scopul scuza mijloacele". Va propun asadar un blog despre trend...Ce este azi la moda?Ce a fost odinioara? Ce citim noi astazi vs ce se citea odinioara... Daca balerinii de lac reveniti in forta primavara asta ii mai fac cu ochiul bunicii, daca blogul "fura'' din maretia gazetelor de odinioara... Keep in trend!